"Don't walk in front of me, I may not follow. Don't walk behind me, I may not lead. Just walk beside me and be my friend." - Albert Camus

"Nu merge in fata mea, s-ar putea sa nu te urmez. Nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu te conduc. Mergi langa mine si fii prietenul meu."

vineri, 2 noiembrie 2012

Sfarsitul unei epoci, inceputul unei Revolutii


Daca ati trecut prin articolele si filmuletele postate pana acum, ati constientizat deja neajunsurile sistemului actual, ca una din problemele principale este ca acesta are in centrul lui castigul material individual, ca toate subsitemele componente sunt bolnave, ca interesul oricarei persoane care interactioneaza cu acesta este doar unul material si pe termen scurt.

Niciodata un doctor nu va fi incurajat sa trateze o boala ci doar simptomele acesteia deoarece daca nu ar mai exista oameni bolnavi, ei nu si-ar mai lua salariile. Niciodata o firma nu va fi incurajata sa ne vanda un produs de calitate care sa dureze in timp deoarece cererea ar fi una finita iar profitul firmei nu ar putea creste la infinit. Niciodata un service nu va fi incurajat sa repare definitiv un produs deoarece acestea isi iau banii din numarul de reclamatii rezolvate. Interesul principal in domeniul alimentar este de asemenea centrat pe castiguri exponentiale in perioade cat mai scurte de timp in detrimentul sanatatii noastre, si exemplele pot continua...

Care este scopul nostru in viata? De ce ne-am nascut?
Doar daca ne gandim ca omul traieste pe Pamant de aproximativ doua sute de mii de ani, iar speranta noastra de viata este de aproximativ 80 de ani, constientizam ca suntem nesemnificativi in fata timpului, ca existenta noastra este efemera. Si atunci, care ar putea fi scopul nostru?

Daca tot avem de trait aproximativ un secol pe aceasta planeta, merita ca scopul nostru principal sa fie distrugerea planetei si achizitionarea unei bucati de beton? Trebuie sa intelegem ca in tot acest joc singurii care au de pierdut suntem noi. Ne consumam cea mai mare parte din energie si din timp doar pentru a acumula bunuri materiale. Este acesta un semn de sanatate mintala? Doar atat putem?

Trebuie sa intelegem diferenta intre "o casa" si "casa" si sa ne dorim pentru casa noastra comuna acelasi lucru pe care ni-l dorim pentru casa fiecaruia dintre noi. Doar asa vom putea sa devenim independenti, liberi, sanatosi, frumosi si mai puternici.

Pentru ca din ce in ce mai multi oameni de toate varstele au inceput sa constientizeze aceste probleme pot spune ca asistam la inceputul unei revolutii, o revolutie la care avem ocazia sa fim, si noi, partasi. Dar pentru ca aceasta revolutie sa reuseasca, este nevoie ca fiecare dintre noi sa inceteze sa mai sustina acest sistem bolnavicios si sa ne cream un sistem nou care sa aiba in centrul lui nevoile noastre reale.

Regele Mihai spunea anul trecut in parlamentul Romaniei ca "tara nu este o mostenire de la parintii nostri, ci este luata cu imprumut de la copiii nostri". De aceea si noi trebuie sa vedem mai departe de bucata de beton si sa le oferim copiilor nostri o lume in care sa poata sa isi cultive talentele si aspiratiile, sa iubeasca, sa fie frumosi si sanatosi, sa infloreasca. Nu in ultimul rand, trebuie sa participam la aceasta revolutie pentru a redeveni oameni.

In incheiere vreau sa va las sa meditati la urmatoarea istorioara:
"Un vapor a ancorat in Mexic, langa un micut sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor si i-a intrebat cat timp le ia sa prinda acei pesti.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ati mai stat, ca sa prindeti mai mult peste?
Pescarii i-au raspuns ca micile cantitati pe care le prind sunt suficiente pentru nevoile lor si ale familiilor lor.
- Si ce faceti in restul timpului? a antrebat turistul.
- Dormim pana tarziu, pescuim putin, ne jucam cu copiii si ne facem siesta impreuna cu sotiile noastre. Mai tarziu, pe seara, mergem in sat, unde ne intalnim cu prietenii, bem putin, cantam la chitara cateva cantece si tot asa…. Avem o viata plina.
Turistul i-a intrerupt,
- Stati putin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diploma in economie si pot sa va ajut! Trebuie sa pescuiti mai mult timp in fiecare zi. In felul acesta, o sa puteti vinde pestele pe care il prindeti in plus. Cu veniturile suplimentare, veti putea cumpara o barca mai mare.
- Si dupa asta? au intrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veti putea cumpara o a doua si o a treia barca si tot asa, pana cand veti avea o intreaga flota. In loc sa vindeti pestele unui intermediar, veti putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar sa va construiti propria fabrica. Atunci veti putea parasi satucul asta micut si sa va mutati in Mexico City , Los Angeles , sau poate chiar la New York! De acolo va veti putea conduce noua intreprindere prospera.
- Si cam cat timp ne-ar lua asta? au antrebat pescarii.
- Douazeci, poate chiar douazeci si cinci de ani. a replicat turistul.
- Si dupa asta?
- Dupa asta? Ei bine, prietene, asta-i momentul cand devine cu adevarat interesant, a raspuns zambind larg turistul. Cand afacerea ta este cu adevarat uriasa, poti sa incepi sa vinzi si sa cumperi active si sa faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Si dupa asta? au intrebat pescarii.
- Dupa asta, veti putea sa va retrageti din afaceri, sa traiti intr-un satuc linistit si retras pe malul marii, si sa dormiti tarziu, sa va jucati cu copiii vostri, sa va faceti siesta cu sotiile si sa va petreceti serile impreuna cu prietenii distrandu-va cum vreti voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul sa irosim douazeci si cinci de ani? au intrebat mexicanii…"




2 comentarii:

  1. Foarte tare istorioara! Ce-i drept ca nu prea stim dupa ce alergam toata viata! Abia cand imbatranim ne dam seama de simplitatea si bucuria vietii, dar este prea tarziu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciodata nu este prea tarziu. Zicea un intelept sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima.

      O zicere foarte draga mie care apartine lui Mohandas Gandhi spune asa: "Learn from yesterday, live for today, hope for tomorrow. The important thing is to not stop questioning".

      Am mai adus in discutie intr-o postare mai recenta o melodie a lui Simone Cristicchi (daca intelegi italiana) - "La prima volta che sono morto". Aduce in atentieniste idei foarte. interesante.

      Ștergere